EmiliaŢuţuianu

Emilia Ţuţuianu: Cum explici – pentru noi cei mai puţin iniţiaţi – cununia, armonia transcendentală – dintre medicină (mai ales, chirurgie) şi poezie, în întreaga ta creaţie?… România este cunoscută mai cu seamă în Europa, dar nu numai! prin operele unor savanţi poeţi sau savanţi filosofi (cazul unui Ştefan Lupaşco, fiind de departe revelator!), dar sinteza dintre o lirică non-creştină şi sapienţială şi prestaţia (praxis-chirurgicală) unei ştiinţe (medicina) se poate întâlni mai rar. Cum explici ,,cazul” Dimitrie Grama?

LABIRINTUL

La început, în fiinţa-mi de lut

s-a pitit tainic iubirea..

Şi-n rădăcinile adânci ale ei,

viaţa a luat forma aripilor albe

Timpul, fără a-şi schimba măsura,

Ghemul Ariadnei l-a desfăcut,

încet, de la sine…  

Şi, din Cunoaştere, a izvorât

lumina înţelepciunii,

Din Adevăr s-a zămislit

lumina dragostei,

Contopindu-se cu materia

Şi atunci a izbucnit

flacăra  sufletului

Ca Persefona  am străbătut labirintul,

şi am simţit în ceafă, răsuflarea-i rece

Şi cu fiecare pas cutezat,  se deschidea

adânc, rana de sub pleoape..

De secera lunii  am atârnat,

ispita „capitulării laşe”…

Şi-n inima mică, ca un fruct,

am adunat izvoare de cristale

Ce au săpat adânc, în suflet,

                  Cetatea Luminii!

JOC

De mică, am visat să merg pe valul apei înspumat,              

S-adun în ochi mişcarea lui şi reflectarea cerului,

Să simt răcoare-i la picioare,

            Să simt că-ntregul corp mă doare.

                           Şi într-o zi…

Priveam la droaia de copii care cântau voios, săreau

Şi pietricele zvârlite departe, pe mal adunau

                     Erau zeci, sute şi mii

                     şi albe şi negre, maro, cenuşii,

Dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate şi sfere

Venind de departe, vorbind de alte ere.

                     ***

M-am aplecat şi-am strâns şi eu…

Le-am aşezat chiar la uscat,

Le-am ridicat şi m-am jucat

Zvârlind în sus pe rând, mereu,

Una, două, trei, patru…dar au picat

Din nou în praf. S-au murdărit!

Şi-atunci iarăşi am pornit

Pe prundul aspru să găsesc

Doar pietre albe, negre, maro şi cenuşii…

        ***

Trecut-au anii…Te-ntâlnii pe malul apei argintii

Eram ca doi îndrăgostiţi, ce-nlănţuiţi

Mergeam încet, călcând uşor,

Nisipul ridicând în zbor,

Dar, deodată am simţit intrând în tălpi

prundişul galben-cenuşiu,

Şi am strigat, ca şi atunci când pietricele azvârleam

În apa în care mă scăldam;

Înnebunită am ţipat: Sunteţi aici? Nu m-aţi uitat?

…………………………………………………..

Le-am strâns apoi pe toate-n mâini

albe şi negre, maro şi cenuşii,

Dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate şi sfere,

Venind de departe, vorbind de alte ere.

            ***

Strângeam, strângeam şi trupul mi-l simţeam

Plin de fiori şi de durere…

Dar nu ţipam; ci iar strângeam,

Mai tare, tot mai tare vream…

            ***

Şi sângele simţeam că-mi fierbe,

Ceream ceva şi nu ştiam

Că-n mâini s-a plămădit durere şi plăcere,

Şi pietrele-mi intrau în piele iar

            sângele curgea şuvoi…

Iar mâinile lipsite de viaţă şi moi

            se  desfăcură încet, pe rând,

            ca şi o vorbă dintr-un gând.

Pe degete, sângele-mi făcuse inele

            iar ele, sfintele pietricele,

Dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate şi sfere

Venind de departe, vorbind de alte ere,

Nu mai erau: albe, negre, maro, cenuşii

Ci roşu aprins, cu pete aurii

Şi-n mâini parcă aveam zeci, sute, făclii.

***

Pioasă, genunchii i-am pus pe pământ

Şi ochii şi faţa şi gura-mi rosteau în cuvânt

            „Ce-amarnică-i truda!…

Dar, iar am plecat pe malul apei înspumat

Pietricele s-adun: albe şi negre, maro, cenuşii

Să le dau strălucirea, să le fac roşii-aurii….   

REVENIRE

Cuprind în braţe căldura verii

         şi-n suflet vreau s-o strâng

         pentru tine, când vei veni..

Singurătatea, vicleană vietate,

         sfidându-mă duşmănos, mă privea…

Mă ghemuiesc în mine, obosită;

Şi adun în braţele ce-mi flutură  în vânt,

         amintirile rămase,  din alt timp.

Inima se deschide ca o rodie,

Cu picături roşii, ce se-amestecă

         cu scurgerea haină a Timpului,

         cu nisipul lucrurilor pierdute,

         cu osteneala trupului zbuciumat,

          cu arşiţa febrei…ce mă devoră

NELINIŞTE

Tristeţile nopţilor sunt

         neîngăduitoare,

Ele se nasc din trăirile zilelor,

          şi mor din dorurile neîmplinite.

De aceea nu ne iartă,

          ci ne împovărează…

          cu dorinţa cunoaşterii de sine.

MÃRIMEA  TIMPULUI

Zilele şi nopţile se măsoară cu ora.

Unele sunt scurte, altele sunt lungi,

Dar mărimea lor nu depinde de oră

Ci, doar de ţelul la care vrei s-ajungi.

Eu vreau zile şi nopţi ca la Polul Nord

Poate că atunci voi avea Timp

Să Trăiesc, să Gândesc, să Iubesc

Dar, poate că nici atunci,

            fiindcă,

Şase luni noapte, şase luni zi,

Se măsoară tot cu ora

…………………………….

Nu-mi rămâne decât timpul

Transformat în Eternitate

VIAŢA  ŞI  MOARTEA

În zori, când soarele cu şoapte se răsfrânge,

Lumina cu steliţe piteşte-n ea ivirea…

Suav parfum de roze mărturisesc iubirea,

Şi-n tăcute vise, chemarea lor se frânge..

Lumina cu steliţe piteşte-n ea ivirea…

Clipa străvezie ca amintire trece,

Şi-n în tăcute vise, chemarea lor se frânge..

Pământul reînvie ca dintr-o lume rece.

Clipa străvezie ca amintire trece,

Cu gânduri grele, crengi de cais s-aplecă,

Pământul reînvie ca dintr-o lume rece,

Să le adune-n vise ce vin, trăiesc şi pleacă.

Cu gânduri grele, crengi de cais s-aplecă,

Îmbrăţişând pământul cu amăgiri deşarte,

Să le adune-n vise ce vin, trăiesc şi pleacă,

Tot ce a fost viaţă şi neatins de moarte.

ILUZIE

         Când a căzut o petală,

                     m-am bucurat.

         Am crezut că va creşte

                     Fructul.

         Am aşteptat…,dar

                     el n-a mai apărut.

         Atunci mi-am dat seama,

                       cât de mult am cerut!